“Eu sunt genul perfecţionist."

"Îmi place să fac lucrurile perfect."

"Dacă nu este perfect, nu îl pot accepta.”

Sunt doar câteva fraze pe care des le întâlneşti sau le emiţi în interacţiunea ta cu oamenii. Cei care le exprimă sunt adesea şi foarte aroganţi, având convingerea că sunt diferiţi de restul, doar pentru că enunţă astfel de idei.

În realitate însă, nu există noţiunea de perfect pentru fiinţa umană. Omul este perfect de imperfect! Şi asta ne face normali şi la fel.

Avem capacitatea însă să ne îmbunătăţim, să evoluăm, să devenim o variantă mai bună în fiecare zi şi cu fiecare experienţă. Dar asta nu ne face perfecţi, ci capabili de mai bine.

Perfecţionismul este distrugătorul suprem. Este, la bază, o frică îmbracătă în costum de gală şi aşezată pe un piedestal, în jurul căruia tu dansezi după cum îţi dictează.

Eşti doar o fiinţă umană manipulată de un gând de eşec sau de neacceptare şi astfel fugi de starea ta naturală, ascunzându-te în umbra unei mentalităţi care nu există.

Iluzia perfecţionismului te poate bloca în mod definitiv, iar dacă nu te opreşti din a trăi fals şi nu îţi asumi normalitatea, rişti să te afunzi mai tare, iar neadaptarea ta la firesc te va devora.

Dorinţa de a fi perfect porneşte încă din copilărie, locul unde începi să descoperi, să cunoşti, să te aliniezi la un standard, de multe ori impus din educaţie.

Iar când educaţia este precară, dorinţa ta de a atrage atenţia devine acerbă, cumul de factori care dau naştere ideii de perfect.

Îţi doreşti să fii copilul perfect, şcolarul perfect, prietenul perfect, adultul perfect, şeful sau angajatul perfect, când de fapt eşti paralizat de frica de a nu fii acceptat aşa cum eşti. Te crezi superior altora, le vânezi greşelile luând în derâdere starea lor de normalitate şi eşti convins că tu nu procedezi la fel.

Şi, ca acest tablou să fie complet, trăieşti având convingerea că perfecţionismul îţi va deschide uşi către grupuri de oameni, oportunităţi, situaţii de viaţă perfecte, exact aşa cum eşti şi tu.

Te minţi singur! Nu trebuie să aparţii unui grup de oameni sau să faci parte dintr-o conjunctură doar pentru că aşa se face. Dacă alegi să faci parte dintr-un grup sau să te integrezi într-o situaţie dată, o poţi face pentru motivul că rezonezi cu ceea ce se întâmplă în acel loc.  

Adică valorile tale umane, capacităţile şi principiile tale se potrivesc circumstanţelor date. Dar perfecţionismul nu are nicio legătură cu acest lucru.

Oricât de perfect ai vrea să pari, însăşi încercarea ta de a fi perfect este o eroare. Greşeşti dar nu conştientizezi asta. Însă dacă te opreşti din goana ta disperată vei realiza că totul este exclusiv în mintea ta, iar teama, sursa inepuizabilă care îţi alimentează gândul.

Faptul că nu eşti acceptat aşa cum eşti nu te face pe tine mai puţin normal. Oamenii care îţi impun astfel de reguli sau standarde false, au ei înşişi aceeaşi frică.

Eşti imperfect şi ai capacitatea să îţi îmbunătăţeşti viaţa şi modul de a te raporta la tine şi la cei din jur. Şi nu uita că unicitatea ta te face diferit în raport cu alţii.

Orice încercare de a anihila ceea ce eşti este reţeta supremă spre eşec. Perfecţionismul distruge suflete, creează iluzii, umbreşte gândirea, anulează orice sentiment de compasiune pe care ar trebui să îl ai, atât faţă de tine cât şi faţă de cei din jurul tău.

Acceptă-ţi imperfecţiunea, învaţă în fiecare zi despre tine şi viaţa ta, conştientizează-ţi emoţiile şi gândurile, trăieşte liber şi asumat.

Nimic nu este greşit, iar fiecare are propriul ritm de aşezare. Fii fericit cu ceea ce ai, bucură-te de ceea ce întreprinzi, gândeşte pozitiv, adună-ţi forţele când aluneci, ridică-te şi mergi înainte.

Altă cale nu există.