Căutând o profundă semnificaţie a sensurilor,

Îmi aduc bogăţie în înţeles.

Pare o nebunie scoasă dimineaţa, la prima cafea a zilei,

Sau o noapte de nesomn, la lumina clară a lunii tăcute.

Este un cumul nesecat de împlinire a ceea ce a fost, este şi ar putea veni,

Pentru că dorinţa de sens este mai însemnată, decât praful aşezat pe o suprafaţă banală.

Este mai uşoară calea obişnuitului, găsită pururea.

De ce să mă complic?

Ideea de altfel ridică mirată sprânceana întrebării.

Oare ce este ea? Oare ce vrea să spună?

Mai bine ne amuzăm, în lipsa unui înţeles,

Sau ocolim repede, fără să fim observaţi.

Pare o aruncare de metafore, o închipuire de pricepere,

Sau doar o înşiruire de ceva, ce s-ar crede cu sens poetic.

Nu aduce claritate la prima participare, nu are cum.

Este o alegere, este o necesitate sau poate fi o neoprire a degetelor,

Care se pierd grăbite pe textul venit în valuri.

De multe ori nu caut nimic şi vine tot,

Sau vreau să opresc o inspiraţie care se cere aşternută.

Ce fac?

O las să se deruleze, o arăt în toată desfăşurarea ei.

La ce bun? Doar mie şi este de ajuns.

Lucrurile au început bine, şi au început cu tine.

Au curs în firescul lor, departe de dorinţa mea.

S-au intersectat într-un punct fragil şi au măturat calea cu o putere, greu de ţinut,

Au consumat o porţiune de trăire profundă, aflată la mine,

Şi un gând efemer, demn de banal, găsit la tine.

Lucrurile au început bine, şi au sfârşit cu mine.

Este limpede acum, iar profunzimea sensului îmi zâmbeşte.

L-am găsit pentru că l-am chemat şi este aici.

Cu luciul lui atrăgător de suprafaţă, ascunde o linişte devoratoare.

Şi m-a invitat să mă alătur.

Îl accept pentru că mă defineşte,

Şi când îmi este bine, nu plec.

Pare complicat şi degeaba,

Dar este insistent şi intens.