“Nu îmi pot arăta slăbiciunea! Nu pot fi vulnerabil! “
Ce este EGO-ul ? Şi, de ce îl avem?
EGO-ul este necesar în doze moderate. Dus la extrem devine dăunător pentru tine şi apoi pentru cei din jur.
Se formează odată cu creşterea ta şi îţi defineşte caracterul.
Este acel EU SUNT….şi de aici îţi poţi construi singur fraza.
Este acea multitudine de acumulări lumeşti pe care le agoniseşti într-o viaţă, cu care te identifici pentru tine şi apoi în ochii celor din jur.
Dacă este bun sau rău? Este şi atât!
EGO-ul are nevoie să fie limitat. El cunoaşte fluctuaţii pe parcursul vieţii şi se stabilizează când tu ajungi la echilibru. Nu te poţi dezbrăca de el ca de o haină, pentru că are şi rol de apărare în împrejurări necesare.
El impune limite şi capătă valoare în situaţii create de exterior. Este normal să te defineşti şi prin această componentă umană.
Nu dimensiunea EGO-ului îţi dă putere, ci capacitatea ta de a îl stabiliza.
Nărăvaş din fire, EGO-ul are tedinţa să îţi construiască iluziile unui fel în care tu nu eşti şi există riscul să te laşi purtat de o trufie falsă.
Rezultatul? Pe moment încântător, cu tendinţe de neînvins, greu de stăpânit, aproape că nu îţi mai simţi respiraţia din cauza înălţimii la care te poate ridica.
Însă nu vei rămâne acolo. Un EGO fără limite, de fapt ascunde temeri de care tu fugi permanent. Şi cu cât fugi mai tare, cu atât EGO-ul se ridica mai sus. Şi nu în sens evolutiv, ci într-o stare de decădere sigură.