Când crezi că s-a pierdut sensul acestei perioade din an?
Ar trebui să fie magică, aşa cum toţi rostim,
Ar trebui să fie liniştită, cum toţi ne dorim,
Ar trebui să fie plină de iubire, cum toţi vrem să simţim,
Ar trebui să fie despre şi cu persoanele dragi, cum toţi tânjim,
Ar trebui să fie cu o emoţie atât de înălţătoare, aproape de levitaţie.
Dar ea este atât de stearpă în emoţie, în vibraţie, în gând, în faptă pură,
A devenit doar un mod de a cheltui, de a alerga, de a pregăti…doar hrană,
Şi nu sufletească, ci trupească.
Multă, grea şi descurajant de tristă.
Când crezi că s-a pierdut sensul unei urări sincere, rostită cu privirea, simţită cu o atingere?
În jur totul este plin de furie, grabă, nelinişte,
Aduni ore după ore de liste pline cu “trebuie”,
Nimic pentru tine, ci totul pentru a “face faţă”,
În familia adunată o data pe an, în jurul unei mese pe care toată lumea o înconjoară din abundenţa bucatelor,
Unde rudele se privesc în ochi poate abia când ciocnesc paharele,
Unde fiecare se grăbeşte să trimită virtual un mesaj plin de “înţelepciunea” adunată de pe net,
Unde fiecare îşi mai verifică programul de după masă de prânz,
Unde fiecare îşi ţine propria frustrare pentru a evita o tensiune ce pluteşte deja în aer.